Vlad Mixich: Știți întrebarea părintelui nemulțumit de notele copilului la școală: „Dna Profesoară mie să-mi spuneți dacă e prost sau leneș? Că dacă e leneș, știu cum s-o rezolvăm, dar dacă e prost n-avem ce-i face”.

Răspunsul la întrebarea asta e același cu răspunsul la întrebarea: ce contează mai mult în dezvoltarea unui copil – genele pe care le-a moștenit sau mediul în care crește? Pe vremuri, prin anii 40, se credea că bebelușii se nasc ca un disc gol pe care mediul și educația primită poate imprima orice. Apoi, Watson și Crick au descoperit ADN-ul și s-a căzut în cealaltă extremă: pentru o perioadă s-a crezut că o parte importantă din ceea ce suntem este înnăscut, pre-determinat de gene.

Laboratorul de studii ale dezvoltării de la Harvard a descoperit experimental câteva lucruri pe care bebelușii le știu încă din primele luni de viață, informații practic scrise genetic înainte de naștere.

  • Bebelușii arată încă înainte de a învață să vorbească o preferință clară pentru oamenii care le vorbesc cu un accent cu care sunt ei deja obișnuiți. Ca unui bebeluș să-i placă de tine e mai important cu ce accent vorbești decât ce culoare are pielea ta sau cât de urât ești. Asta e și o explicație a faptului că un puști alb de 2-3 ani din Oltenia se va împrieteni mai grabnic cu un copil cu piele măslinie care vorbește ca la el în cartier, decât cu un alt copil alb care vorbește cu accent de moroșan. Lucru care-i poate revolta pe părinți, dacă înțelegi ce vreau să spun. Doar că genetic noi, oamenii, nu suntem programați să ținem cont de culoarea pielii.
  • Bebelușii sunt contabili înnăscuți – pot să estimeze cantitățile și să distingă între mai
    mult și mai puțin. Dacă îi arăți unui bebeluș 4 nasturi va privi mai mult timp către cei 4 nasturi atunci când aude 4 sunete decât atunci când aude 12 sunete. Bebelușii sunt în stare inclusiv să facă intuitiv adunări și scăderi anticipând că atunci când aduni mai mulți nasturi împreună va rezulta o grămadă mai mare.
  • Bebelușii folosesc indicii geometrice pentru a se orienta prin camere sau ca să găsească jucării ascunse, dar în același timp până la 5 ani nu pot folosi pe post de repere culorile. Și șoriceii când se orientează printr-un labirint folosesc repere geometrice, nu culorile.
  • Bebelușii știu ce este un obiect – adică își dau seama că atunci când mama se întinde să ia o carte din bibliotecă asta nu înseamnă că va trage toată bibliotecă după ea. Asta se întâmplă pentru că sistemul vizual e gata echipat încă de la naștere să împartă o scenă în unități funcționale și asta ne ajută să supraviețuim.
Citeşte şi:  De ce seamănă partenerii de cuplu

În ultimii ani au apărut o mulțime de studii despre influența mediului în care creștem. Problema cercetătorilor e că e dificil să satisfaci rigorile științifice atunci când studiezi felul în care atmosfera dintr-o casă influențează temperamentul sau realizările copilului. Totuși s-a descoperit de exemplu că stresul la care sunt supuse mamele în timpul sarcinii influențează comportamentul copiilor mai târziu. Sau că în țările dezvoltate, precum Marea Britanie, s-a remarcat în ultimii ani o creștere semnificativă a IQ-ului de la o generația la alta, ceea ce nu poate fi explicat prin influența genelor, ci doar a mediului și educației primite. Iar creșterile sunt mari, de 15 puncte pentru aptitudinile necesare rezolvării unor probleme, de exemplu.

Deci: leneș sau prost? În 2018, știința ne spune că răspunsul real la această întrebare e mai complicat decât credeam. Inteligența genetică a unui copil poate fi închisă, așa cum închizi lumina într-o cameră, de o educație slabă sau de un mediu nefavorabil. Da, moștenirea genetică ne influențează viitorul, dar doar mediul în care creștem un copil pune în fața moștenirii genetice semnul plus. Sau minus.