Vlad Mixich: Să nu vă speriați de subiectul de astăzi. Până la urmă, sute de mii de studenți la medicină își petrec câteva ore bune pe săptămână, vreme de doi ani, în sala de disecție. Că sunt domnișoare sau tineri sensibili, până la urmă toți se obișnuiesc cu vederea cadavrului pe care învață anatomie.

Un sondaj internațional recent a stabilit că majoritatea covârșitoare a profesorilor de medicină consideră că disecțiile îi învață pe viitorii medici nu doar anatomie, ci și cum să-și controleze emoțiile. Cu alte cuvinte, fără corpurile umane din sala de disecție e puțin probabil să existe chirurgi buni și cu atât mai puțin probabile ar fi fost descoperirile medicale care salvează viețile a milioane de oameni.

Astăzi, aproximativ 80% din corpurile disecate în facultățile de medicină europene și americane sunt donate încă din timpul vieții de posesorii lor . Procedura este reglementată prin lege. În România, legea 104 din 2003 precizează că în baza unui acord scris prealabil oricine își poate pune corpul post-mortem la dispoziția facultății de medicină respective. La noi, facultățile de medicină mai pot prelua și corpurile persoanelor decedate în spitale și care nu au fost revendicate de nimeni, o procedură care nu e atât de larg răspândită în alte țări, Australia sau Noua Zeelandă fiind zone unde nu e acceptată.

De fapt, disecția corpului uman în scopul învățării și cercetării medicale are o vechime de milenii. Ea a început în Grecia antică, unde un medic celebru al vremii, Herophilus, făcea disecții încă din secolul 3 înainte de Cristos. Apoi disecțiile au fost interzise în Europa, fiind considerate blasfemii, până în 1230 când împăratul Frederic al II-lea a emis un decret prin care toți medicii erau obligați să participe la o disecție cel puțin o dată la cinci ani. Un secol mai târziu, în 1315, la facultatea de medicină din Bologna se efectuau disecții cu public și participarea la cel puțin un astfel de eveniment era obligatorie pentru toți studenții mediciniști din Florența, Padova sau Perugia. Dar astfel de evenimente erau încă rare din cauza dificultății de a găsi corpuri pentru disecție. Mult mai târziu, în secolul 17 și 18, au apărut legi prin care corpurile criminalilor condamnați la moarte ajungeau garantat pe masa de disecție. Nu au lipsit din istorie abuzurile pe acest subiect, cele mai revoltătoare fiind în Germania nazistă.

Dar cine sunt cei care donează? Majoritatea sunt foști profesori sau medici și sondajul citat mai devreme spune că disponibilitatea de a-și dona corpul unei facultăți crește semnificativ cu numărul de ani petrecuți la catedra de anatomie. Cumva logic, profesorii care cred în viața după moarte sunt mai puțin dispuși să doneze. Sondaje specifice României lipsesc, așa că am pus întrebarea pe Facebook: ați fi de acord să vă donați corpul după moarte unei facultăți de medicină? Numărul răspunsurilor a fost copleșitor.

Citeşte şi:  Inteligenţa artificială şi medicina

“F: Da, aș dona. Ca fostă studentă la medicină, întotdeauna am respectat corpul pe care am lucrat. Nu luăm organele cu noi în rai și sufletul e ceea ce contează după moarte. Corpul poate folosi în bine aici, pe Pământ.
F: Da aș dona, mai ales că am scleroză multiplă și poate ar ajuta la cercetarea bolii.
F: Cred că lumea confundă donarea de organe cu donarea corpului pentru cercetare. Eu am zis DA pentru donat organe, port în portmoneu legitimația aia, dar legat de donat corpul pentru știință, am rețineri. Aș vrea eu însămi să știu de ce, dar nu am încă un răspuns.
F: Eu aș dona tot pentru că știu cât de fascinant este să explorezi corpul uman. Fac și eu ce pot ca să fiu un mort util societății. Iar în loc de înmormântare, o să las vorbă familiei mele să meargă și să celebreze absolvirea mediciniștilor care au studiat pe mine.”

Pentru a menține echilibrul dintre necesitatea științifică și considerentele etice, în lumea occidentală au apărut încă din anii 60 legi care reglementează foarte strict condițiile donării corpului în scopuri științifice. Astăzi, în facultățile de medicină din Anglia cursul de anatomie începe cu o prelegere despre respectul pe care studenții trebuie să-l aibă față de trupurile din sala de disecție. În State Unite, în China, în Coreea de Sud se țin ceremonii speciale de comemorare și mulțumire pentru cei care și-au donat corpul, ceremonii la care participă atât familiile donatorilor, cât și studenții și profesorii facultății.

Pare un subiect morbid, dar hai să ne gândim puțin mai bine și mai adânc. Gestul donării corpului după moarte ascunde multă empatie și încredere în bunătatea și curiozitatea fundamentală a omului. Încredere în faptul că un ajutor concret dat științei, chiar și după moarte, poate lăsa multe urme bune în lumea celor vii. Îi considerăm de multe ori ciudați pe cei care au îndrăzneala unui astfel de gest. Dar știți ce propoziție stă scrisă la intrarea în sălile de disecție? „Aici, moartea este în slujba vieții.”