Vlad Mixich: Astăzi vă spun un secret. E un secret cunoscut deja de oamenii de știință, iar unul dintre cei care l-a descoperit a și primit un premiu Nobel. E despre un truc, o păcăleală pe care ne-o joacă propria minte atunci când ne amintim diverse experiențe. Așa că deschideți urechile și atenția: vine pastila de creier la mixul de Sănătate.

Un experiment observațional foarte ciudat. Cu asta s-au ocupat la începutul anilor 90 un medic din Toronto, Don Redelmeier, și un psiholog din Israel, Daniel Kahneman, care avea să câștige peste ani un premiu Nobel pentru descoperirile sale. În acea perioadă, cancerul de colon era una dintre bolile care făceau ravagii pentru că vindecarea depindea direct de cât de timpuriu era diagnosticat cancerul. Or cum diagnosticarea se făcea prin colonoscopie, care în acea vreme era o procedură dureroasă, oamenii făceau tot posibilul să evite colonoscopia deși asta putea însemna un diagnostic tardiv și… moarte. Așadar, Redelmeier și Kahneman au început să caute o metodă prin care amintirea neplăcută a unei colonoscopii să fie ștearsă sau măcar diminuată. Și, nu râdeți, fiți atenți peste ce au dat.

Au observat peste 700 de pacienți, împărțiți în două grupuri. În primul grup, după terminarea procedurii colonoscopul era scos din dosul pacientului, repede și fără niciun fel de ceremonie. Un fel de: ‘știm că doare și vrem să terminăm cât mai repede’. Însă în al doilea grup, medicul lăsa colonoscopul încă 3 minute în pacient, trei minute de-a dreptul neplăcute. Doar că extragerea colonoscopului se făcea mai treptat și mai cu grijă. Cu toate astea, per ansamblu, pacienții din al doilea grup experimentau o cantitate de durere pentru un timp mai îndelungat decât cei din primul grup.

Și acum vine surpriza: a doua zi, când au fost rugați să evalueze experiența colonoscopiei, pacienții din acest al doilea grup și-au amintit-o ca fiind mai puțin dureroasă decât cei din primul grup. Asta deși obiectiv, ei au experimentat în momentul colonoscopiei mai multă durere.

Așa s-a descoperit această regulă uluitoare pe care creierul nostru o respectă atunci când își amintește ceva: regula vârf-și-sfârșit. Ce contează cel mai mult atunci când ne amintim o experiență, fie că e o procedură medicală sau o vacanță la mare, este finalul acelei experiențe și momentul ei culminant. Durata experienței, că ține 10 minute sau 10 ore, nu are niciun efect asupra felului în care, mai târziu, ne amintim cu plăcere, sau nu, ce am trăit.

Citeşte şi:  Leneş sau prost?

Regula a fost ulterior confirmată și verificată prin zeci de alte experimente. De exemplu, oamenii au fost rugați să-și țină câteva minute mâna în apă foarte foarte rece care era fie încălzită treptat, fie rămânea la fel de rece până la finalul experimentului. Amintirea durerii este cu totul diferită de felul real în care a fost simțită. Oamenii au o amintire mai plăcută a experienței dacă le ții mâna în apă înghețată 5 minute și o încălzești apoi ușor și  treptat chiar înainte de a le da voie să scoată mâna afară. Amintirea e însă mai neplăcută dacă le ții mâna în apă înghețată doar 3 minute și le dai voie s-o scoată brusc atunci când îi doare mai tare.

Ați fi crezut că noi, oamenii, preferăm să îndurăm mai multă durere cât timp episodul dureros se încheie treptat și lin? Ei, uite că așa e. Această descoperire a născut multe dileme etice în managementul durerii în medicină. Ce e mai important pentru pacient: durerea în sine sau felul în care și-o amintește ulterior și trăiește toată viața cu acea amintire?

Sigur, cu ocazia asta am descoperit și un truc: când ieși cu iubita la o cină, cel mai mult contează momentul culminant al serii și sărutul de final. În rest, poți fi chiar plictisitor. E dovedit științific.

Sursă suplimentară pentru curioși: cartea lui Daniel Kahneman: „Gândire rapidă, gândire lentă” / „Thinking fast and slow”, disponibilă și în limba română.